În urmă cu mai mulţi ani, mă plimbam cu fiicele noastre într-un loc mai liniştit din Capitală. Era unul din momentele mele preferate – fetele îşi găseau de lucru cu crenguţe, frunze sau copăcei, iar eu, cu ochii la ele, mă pierdeam în lumea gândurilor. Doi părinţi îşi supravegheau alţi 2 copii undeva prin apropiere.
Mi-a atras atenţia discuţia dintre cei mici: “…. Astăzi i-am spus prietenei mele că nu pot să mâ întâlnesc cu ea….“. Am zâmbit amuzat: “iată, avem aici 2 oameni serioşi care vorbesc despre <prietena> şi <prietenul> meu.” Dar după un timp m-am crispat. Continuând să ascult conversaţia, am realizat că sensul de “prieten” nu era acela de “amic”. Puştii ăştia (cred că erau pe clasa a 2-a sau cam aşa ceva) vorbeau despre o prietenie “serioasă”, ca între adulţi.
Îmi veţi spune: “Costi, erau doar nişte copii jucându-se de-a adulţii“. Ei bine, când fetele mele erau pe clasa a 3-a şi a 2-a, a trebuit să iau o decizie dacă vor face vaccin anti HPV sau nu. Atunci ni s-a explicat că 9 ani era vârsta de la care se consideră că o fetiţă ar putea să aibă primele experienţe sexuale. Deci, “prietenia” nu este de glumă, mai ales când auzi în spatele clasei cum băieţeii şi fetiţele se uită la filme de “oameni mari”.
Oare nu cumva şi adulţii se joacă uneori cu “jucării pentru oameni mari”?
În peste 25 de ani de experienţă, am ajuns la concluzia că fiecare relaţie intră într-una din aceste trei categorii:
- Relaţie Romantică – acea relaţie însoţită de emoţii, fluturi în stomac, mister, atracţie emoţională, pasiune etc. (ştiţi voi, “chestiile de care vorbesc mereu femeile şi le caută totdeauna în filme” – îmi permit să spun asta cât soţia mea nu este prin preajmă). Cu siguranţă vă daţi seama că glumesc.
- Relaţie Serioasă – acel gen de relaţie unde ambii parteneri abordează relaţia într-un mod matur. Relaţia asta ţinteşte spre ceva, fiecare partener evaluează, schimbă, anticipează nevoile, comunică, se bucură unul cu celălalt şi unul de celălalt.
- Relaţie de convenienţă. Este acea relaţie care durează atât timp cât o nevoie este împlinită. Dacă nevoia dispare, dispare şi relaţia. Este genul de relaţie: “să am pe cineva cu care să ies“, sau “cineva care să îmi facă mâncare“, sau “să nu mă simt singur/ă“, sau “tocmai am plecat de la mama de acasă şi am nevoie de o alta...”, ceva de genul.
Am o veste bună şi una mai puţin bună. Vestea bună este că putem identifica uşor şi corecta eventual, tipul de relaţie în care ne aflăm acum. Lungimea relaţiei va fi dată de cât de des folosesc “eu”, “mie”, “al meu”. Vestea mai puţin bună este că, dacă abordăm asta deschis cu partenerul, s-ar putea să ajungem să spunem că “am avut o relaţie”. În şedinţele mele de coaching, am remarcat deseori reacţia: “am crezut că relaţia noastră este….”.
Dragii mei, relaţiile sunt “jucării” de oameni mari! Aţi văzut, din nefericire, cum rup inimi, afectează familii întregi şi aş merge mai departe spunând că afectează generaţii întregi. Deseori am văzut situaţii cu relaţii actuale fărâmate, dar care au pornit de la relaţia bunicilor. Şi nu aberez.
Ce tip de relaţie îmi doresc acum? Dar ce fel de relaţie îşi doreşte partenerul/a? Relaţiile în care partenerii sunt “pe pagini diferite” nu împlinesc. Poate ţin, dar nu hrănesc inimile. Şi dacă apare altcineva care promite exact genul de relaţie pe care partenerul/a are nevoie… adio relaţie.
Şi veştile proaste nu se opresc aici…. Orice relaţie are potenţialul să afecteze următoarele relaţii!!! În bine sau rău. Şi aveţi grijă la mânuţe, ne jucăm cu jucării de oameni mari!
Succes la relaţii….
