În urmă cu mai mulţi ani am citit o povestioară amuzantă, care ulterior am observat că a circulat şi pe reţelele de socializare.
Era vorba despre un ou de vultur care, întâmplător a ajuns într-un cuib de găină. Şi odată cu puişorii de găină a ieşit şi puiul de vultur. Şi dacă mă întrerupeţi spunând că puiul de vultur a început să mănânce puii de găină, nu vă mai povestesc…. Aşa că, puii urmau găina-mamă, căutând grăunţe prin ţărâna din curte. La fel şi puiul de vultur. Într-o zi însă, puiul de vultur a observat o pasăre maiestoasă zburând în cercuri pe deasupra lor. Curios puiul de vultur aleargă la mamă şi o întrebă: “Mamă, ce este cu acea pasăre?” “Ei puiule, răspunse găina, acela este un vultur. Iar tu eşti doar un puiuţ scumpic de găină“, spuse mama şi continuă să caute printre gunoaie şi tărână. Aşa că puiul de vultur, a continuat să caute în ţărână şi gunoaie cam tot restul zilelor lui.
N-ar fi mare brânză de povestioara asta dacă n-ar ilustra aşa de bine viaţa în care trăiesc cei mai mulţi dintre noi. Ne simţim un “nimeni” dar vrem să devenim “cineva“. “Pui de găina” cu ambiţii de “vulturi”. “Noi nu avem….“, “noi nu posedăm….“, “nu suntem….“. Nu avem o casă…. ce să mai spunem de casă de vacanţă, nu avem maşină de genul…., nu avem banii lu’ ….. şi nici funcţia pe care el o are. Ce să mai, suntem un nimeni! Ei, dar lasă că ajung eu “cineva“!….
Cu mulţi ani în urmă vorbeam cu o rudă prin alianţă. Probabil că din “clanul” familiei mele extinse, era cel mai bine poziţionat financiar. Un salariu care, la vremea aceea putea să trezească invidia multora care astăzi fac parte dintre pătura celor bogaţi din ţară. Dar l-am auzit spunând aşa: “deseori, visezi să ajungi undeva… cineva…., dar îţi dai seama că ajungând acolo, nu te simţi aşa cum îţi imaginezi“. Sau cum spunea Stephen Covey în cartea Cele 7 Deprinderi ale Persoanelor Eficace: “Ajungi pe un vârf de munte, dar odată ajuns îţi dai seama că ai urcat pe muntele greşit“.
Ne simţim “Nimeni”, visăm şi luptăm să ajungem “Cineva”, ajungem ceea ce visăm şi ne simţim tot un… “Nimeni”. Pentru că totdeauna mai există loc pentru “Cineva” mai cineva decât “cineva”.
Aşa că trăim ca găinile în timp ce dorim să devenim vulturi. Dar dacă eşti deja vultur şi nu ştii? Dacă eşti deja Cineva dar nu ţi-ai dat seama încă?
La sesiunile mele de coaching vin oameni care, de obicei au atins un “zid”. Şi îmi plac aşa de mult astfel de oameni! Ei sunt cei mai uşori cu care poţi lucra, pentru că ei sunt cei mai motivaţi… pentru că îi doare. Se simt “gaini”, se văd “găini” şi unii se comportă “ca găinile” – în sensul că nu mai cred că pot depăşi provocarea. Dar, pe măsură ce descoperă cine sunt cu adevărat, pe măsură ce înţeleg ce au cu adevărat, ce este real despre ei sau relaţiile lor, aripile lor încep să se deschidă şi să se înalţe. S-au simţit un “Nimeni”, dar au înţeles că deja sunt “Cineva”. Nu mai au nimic de dovedit, nu trebuie să mai cheltuiască efort, timp şi dezamăgiri, pentru că deja sunt “vulturi”.
Din punct de vedere psiho-socio-profesional suntem… unici! Avem capacităţi, abilităţi, pasiuni şi circumstanţe care ne fac să fim unici. Nimeni nu a fost ca noi şi nu va mai fi ca noi vreodată. Suntem deja Cineva. Tot ce trebuie să facem este să ne întindem aripile şi să explorăm oportunităţile, să descoperim cine suntem. Vom rămâne Cineva şi vom trăi unicitatea noastră astfel încât ne vom simţi mereu “Cineva”.
“Dom’le, dumneata ştii cine sunt eu?” Asta era o întrebare pe care o auzeam deseori în copilăria mea atunci când se isca vreo ceartă pe la vreo coadă…. Astăzi aş răspunde: “Eu sunt “Cineva” domnule….şi n-am nimic de dovedit.”
Spor la zbor!
