Cu câteva zile în urmă luam masa cu nişte prieteni şi discutam despre una din cele 7 deprinderi ale cărţii lui Stephen Covey. Nu, nu fac reclama cărţii, ci doar vreau să las impresia că mai citesc şi eu din când în când…
Era vorba despre deprinderea numită Comunicarea Empatică. În mare, ideea este să ascultăm în mod autentic, să vedem realitatea prin ochii celuilalt înainte să facem presupuneri şi să sărim la gâtul lui cu sfaturi. Fiecare dintre cei prezenţi la masă este căsătorit. De aceea, normal că discuţia a abordat şi modul în care “comunicăm empatic” cu soţiile noastre. Povesteam despre cum am trecut, în urmă cu mai mulţi ani, printr-un moment dificil în căsnicia mea, tocmai din lipsa comunicării empatice. Ajunsesem într-un punct în care devenisem oarecum insensibil la a-mi asculta cu adevărat soţia. Relaţia mergea „de la sine”. Nu după mult timp, asta urma să mă lovească destul de tare.
Unul dintre prietenii de la masă a făcut o remarcă: „Dar eu cred că este normal să mai fie şi astfel de perioade într-o relaţie pe termen lung. Există serviciu, copii, provocări, normal că uneori ne focalizăm mai mult pe alte lucruri.”… Exact aşa credeam şi eu… pe vremea aceea. Dar astăzi văd lucrurile cu alţi ochi.
De la „Doar tu…” la „Cine eşti tu…?”
Întradevăr, orice relaţie trece prin diferite etape de-a lungul timpului. Dacă la început cei doi nu au ochi decât unul pentru altul, după ceva timp acest lucru se pierde. Este perioada când viaţa reintră în „normal”, provocările la serviciu trebuiesc soluţionate, apar oportunităţile de promovare, credite, rate, apar copiii, şi aşa mai departe. Şi cei doi încep să piardă ceva…
Îmi aduc aminte de provocarea unei cliente cu ceva timp în urmă: „deşi dormim în acelaşi pat, uneori nu comunicăm cu zilele. Eu plec dimineaţa devreme la serviciu, el vine seara târziu când eu deja dorm. Aşa că nu comunicăm zile la rând. Simt că pierdem ceva… Dar pare că pe el nu-l deranjează.”
Citeam într-o carte o afirmaţie de genul acesta: „Dacă vrei să vezi de cât timp sunt împreună partenerii, priveşte cum stau la masă într-un restaurant. Cei care sunt „proaspeţi” privesc unul spre altul. Cei care sunt mai „trecuţi” în relaţie, privesc spre ceilalţi de la alte mese.” Deseori când mă plimb cu soţia mea prin locuri publice fac exact acest lucru: mă uit la modul în care stau partenerii la masă. Este interesant să vezi că unii nici măcar nu se mai uită la cei de la alte mese, ci sunt cu capul în propriile telefoane.
Relaţii pe „Pilot Automat”
Trăim cu iluzia că relaţiile „merg de la sine”. Aşa cum se spunea într-un vechi banc: „ţi-am spus odată la cununie că te iubesc. Dacă se schimbă ceva o să te anunţ”. Dacă lucurile ar merge de la sine, statistica divorţurilor în România nu ar fi aşa de ridicată (se apropie de 50%). Aşa cum am spus, am crezut la fel o perioadă. Că relaţiile merg de la sine… până ce am realizat că dacă nu fac ceva diferit, s-ar putea să nu mai am o căsnicie.
O relaţie nu merge de la sine.
Orice relaţie trebuie întreţinută. Intenţional şi proactiv. Ce nevoi are partenerul/partenera mea? Ce trebuie făcut ca să nu se stingă romantismul… sau să-l reaprindem? Ce am putea schimba pentru a găsi din nou acel timp doar pentru noi? La ce ar trebui să renunţ pentru a avea din nou timp, motivaţie şi energie să ascult aşa cum o făceam înainte, ore întregi? Ce rezervor se goleşte în relaţia noastră şi trebuie reumplut?
O relaţie presupune efort, timp, uneori sacrificiu. Relaţiile nu funcţionează pe „pilot automat”.
În fiecare dimineaţă, eu şi soţia mea avem un obicei. L-am stabilit acum mulţi ani, când relaţia noastră pe „pilot automat” ne-a lovit de un zid. Bem cafeaua împreună şi… povestim. În fiecare dimineaţă! Povestim despre cum ne simţim, ce ne apasă, în ce direcţie am dori să mergem mai departe, cum sunt copiii, ce rezervor din relaţia noastră ar trebui reumplut. Este ritualul nostru – bem o cafea bună şi povestim! Şi în weekend, dacă vă uitaţi cu atenţie, s-ar putea să întâlniţi o pereche „la a doua tinereţe” pe străzile din Braşov care încă se plimbă ţinându-se de mână, chiar dacă au aproape 24 de ani de căsnicie. A trebuit să trecem printr-o criză ca să realizăm că relaţiile nu merg de la sine. Şi „comunicarea empatică” chiar menţine relaţia proaspătă şi aromată… Pe bune.
Dacă ai întrebări sau vrei să povestim mai multe, lasă-mi un mesaj.
