Pui de găină cu ambiții de vultur

În urmă cu mai mulți ani am citit o povestioară amuzantă care, am observat mai târziu, a circulat și pe rețelele de socializare.

Povestea puiului de vultur crescut printre găini

Era vorba despre un ou de vultur care, întâmplător, a ajuns într-un cuib de găină. Odată cu puișorii de găină a ieșit din ou și puiul de vultur. (Și dacă mă întrerupeți spunând că puiul de vultur a început să mănânce puii de găină, nu vă mai povestesc...) Așa că puii urmau găina-mamă, căutând grăunțe prin țărâna din curte. La fel și puiul de vultur.

Într-o zi, puiul de vultur a observat o pasăre maiestuoasă zburând în cercuri pe deasupra lor. Curios, a alergat la mamă și a întrebat-o: „Mamă, ce e cu pasărea aceea?” „Ei, puiule, a răspuns găina, acela e un vultur. Iar tu ești doar un puiuț scumpic de găină.” Și a continuat să caute printre gunoaie și țărână. Așa că puiul de vultur a căutat în țărână și gunoaie cam tot restul zilelor lui.

„Nimeni” care visează să devină „cineva”

N-ar fi mare brânză de povestioara asta dacă n-ar ilustra atât de bine viața pe care o trăiesc cei mai mulți dintre noi. Ne simțim un „nimeni”, dar vrem să devenim „cineva”. Pui de găină cu ambiții de vultur. „Noi nu avem...”, „noi nu posedăm...”, „noi nu suntem...”. Nu avem o casă, ce să mai vorbim de o casă de vacanță; nu avem mașina lui X, banii lui Y și nici funcția pe care o are el. Ce să mai, suntem un nimeni! Dar lasă, că ajung eu „cineva”!

Sus pe scară, dar sprijiniți de peretele greșit

Cu mulți ani în urmă vorbeam cu o rudă prin alianță. Probabil că, din „clanul” familiei mele extinse, era cel mai bine poziționat financiar, cu un salariu care, la vremea aceea, putea trezi invidia multora dintre cei care astăzi fac parte din pătura bogaților din țară. L-am auzit spunând: „Deseori visezi să ajungi undeva... cineva... dar îți dai seama că, ajungând acolo, nu te simți așa cum îți imaginai.”

Ne simțim „nimeni”, visăm și luptăm să ajungem „cineva”, ajungem ce am visat și ne simțim tot... „nimeni”. Pentru că întotdeauna există cineva „mai cineva” decât noi.

Așa că trăim ca găinile, în timp ce ne dorim să devenim vulturi. Dar dacă ești deja vultur și nu știi? Dacă ești deja cineva, dar nu ți-ai dat seama încă?

Dacă ești deja vultur și nu știi?

La sesiunile mele de coaching vin, de obicei, oameni care au atins un „zid”. Și îmi plac atât de mult astfel de oameni! Sunt cei cu care lucrezi cel mai ușor, pentru că sunt cei mai motivați... pentru că îi doare. Se simt „găini”, se văd „găini” și unii chiar se comportă ca atare, în sensul că nu mai cred că pot depăși provocarea.

Dar, pe măsură ce descoperă cine sunt cu adevărat, ce au cu adevărat și ce este real despre ei și despre relațiile lor, aripile încep să li se deschidă. S-au simțit un „nimeni”, dar înțeleg că sunt deja „cineva”. Nu mai au nimic de dovedit și nu mai trebuie să cheltuiască efort, timp și dezamăgiri ca să devină ceva ce sunt deja.

Ești unic: stima de sine vine din descoperire, nu din comparație

Din punct de vedere psiho-socio-profesional suntem... unici! Avem capacități, abilități, pasiuni și circumstanțe care ne fac unici. Nimeni nu a fost ca noi și nimeni nu va mai fi vreodată. Suntem deja cineva. Tot ce avem de făcut este să ne întindem aripile, să explorăm oportunitățile și să descoperim cine suntem. Despre asta vorbesc și în Stima și încrederea în sine, unde găsești și un scurt video.

„Domnule, dumneata știi cine sunt eu?” Era o întrebare pe care o auzeam deseori în copilărie, când se isca vreo ceartă la câte o coadă. Astăzi aș răspunde: „Eu sunt cineva, domnule... și n-am nimic de dovedit.”

Întrebări frecvente